Pe tine ce te inspiră?

”Cristina, ce te inspiră când creezi scrisorile de dragoste? Cum reușești să găsești alte și alte idei pentru a exprima în mare același lucru?” Sunt întrebări pe care mi le pun cei apropiați mie, martori la ceea ce încerc să fac zic de zi. Iar răspunsul e simplu. Mă inspiră ceea ce eu însămi simt, iubirea pe care o port pentru soțul meu, pentru copilul meu, pentru familia mea, pentru oameni, pentru iubire în general. Mă inspiră poveștile fiecăruia în parte, felul în care oamenii ne spun despre ei și despre relațiile lor, cuvintele pe care ei le aleg, emoția pe care le-o surprind în glas atunci când vorbim la telefon. Mă inspiră cerințele celor cu care colaborăm, așa cum este cazul și astăzi, când vreau să las aici un text atât de frumos și de real pe care l-am descoperit datorită unui îndrăgostit ce a ”deschis” zilele trecute Cutia de Scrisori pentru a-i face cuiva drag o surpriză. Pe voi ce vă inspiră?

”Avem timp pentru toate.
Să dormim, să alergăm în dreapta şi-n stânga,
să regretăm c-am greşit şi să greşim din nou,
sa-i judecam pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm dupa-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta – murim.”

(Avem timp – Octavian Paler)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *